Anzac Hotel Canakkale - Troy (Troia)

TROIA – ORAŞUL ANTIC
Troia (Truva, Troia, Tros) este situată pe dealul ‘Hisarlik’ în partea de est a râului Scamander, locul unde Strâmtoarea Dardanele se uneşte cu Marea Egee. În funcţie de perioada istorică, Troia a primit diferite denumiri, cum ar fi Ilion, sau, în limba latină, Ilium. Troia se află la 32 km distanţă de Canakkale. Mijloacele de transport sunt frecvente şi accesibile din centrul oraşului.
Oraşul a fost fondat cu mai mult de 4000 ani în urmă şi a fost un centru al civilizaţiei antice. Astfel, Troia a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Mondial de către UNESCO. De aici ştim despre Calul Troian şi despre Călcâiul lui Ahile. Mulţi ani s-a crezut că acest oraş era doar o legendă şi că nu există în realitate, până când a fost descoperit. Troia este faimoasă pentru mai multe motive. Este o aşezare locuită din Epoca timpurie a Bronzuluiu şi până în vremurile de început ale Bizanţului. Este asociată cu epopeele Războiului Troian descrise de Homer în Iliada şi Odiseea, lucrări literare de temelie ale Europei. Homer a imortalizat Troia (Truva) în istorisirile sale despre regele Priam, Hector, Paris şi frumoasa Elena